Atenționare cod galben de vreme rea pentru Oltenia

Meteorologii au emis duminică două atenționări cod galben de vreme rea. Furtunile vor fi tot mai multe începând de duminică seară, ploile torenţiale vor cuprinde mare parte a ţării şi se vor acumula cantităţi importante de apă. Vor fi şi vijelii, descărcări electrice şi grindină.

Vremea va continua să fie instabilă până spre sfârșitul lunii.

Meteorologii au transmis, duminică, o primă atenționare cod galben care intră în vigoare de la ora 18:00 și este valabilă până luni, la ora 10:00. Atenționarea vizează jumătatea de sud și sud-vestul țării, unde instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Furtunile, însoțite de ploi puternice, se vor manifesta în Banat, Oltenia, local în Crișana, sud-vestul Transilvaniei și vestul Munteniei. În aceste zone se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, averse ce vor avea și caracter torențial și izolat grindină. Se vor înregistra cantități de apă de 20...25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp.

Un al doilea mesaj de atenționare meteo cod galben vizează regiunile sudice, centrale și estice, precum și zonele de deal și de munte și intră în vigoare de luni, de la ora 10:00 fiind valabil până marți, 24 iulie, la ora 23:00. Tot instabilitatea atmosferică accentuată și cantitățile importante de apă sunt principalele fenomene în legătură cu care atenționează meterologii. Vor fi averse local torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină. Cantitățile de apă accumulate vor fi de peste 25-30 l/mp și pe arii restrânse chiar 50-60 l/mp. 

Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată pe tot parcursul săptămânii, iar în funcţie de evoluţia și intensitatea fenomenelor meteorologice,  Administraţia Naţională de Meteorologie își va actualiza mesajele.

 
 
 
 
Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

Meniul Zilei in Craiova

Comanda ... pizza, salata, paste, sandwichuri la domiciliu

Evenimente in Craiova

Cumpară Brichete din Resturi Vegetale - Combustibil Solid

Gaseste-ne pe facebook

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Eveniment»Atenționare cod galben de vreme rea pentru Oltenia

Cauta categorie