Preşedintele Klaus Iohannis face marţi o vizită în Republica Moldova, la invitaţia preşedintelui Maia Sandu

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua, marţi, 29 decembrie a.c., o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia Preşedintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu. Aceasta va fi prima vizită la nivel înalt primită, la Chişinău, de doamna Maia Sandu, după preluarea mandatului de Preşedinte, în urma votului covârşitor exprimat de către cetăţenii Republicii Moldova în favoarea sa la alegerile prezidenţiale din data de 15 noiembrie a.c. Vizita Preşedintelui României la Chişinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susţinere pentru noul Preşedinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum şi un mesaj de sprijin pentru cetăţenii Republicii Moldova, în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de consolidare atât a parcursului european, cât şi a relaţiilor privilegiate cu România”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

Meniul Zilei in Craiova

Cumpară Brichete din Resturi Vegetale - Combustibil Solid

Gaseste-ne pe facebook

Analitycs

 

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Externe»Preşedintele Klaus Iohannis face marţi o vizită în Republica Moldova, la invitaţia preşedintelui Maia Sandu

Cauta categorie