Un mister rezolvat. Vezi care sunt costurile de întreținere ale Stadionului Ion Oblemenco

Un adevărat mister, cheltuielile de întreținere ale Stadionului din Craiova, a fost astăzi rezolvat.
În articolul publicat pe gsp.ro sub titlul "Războiul din Bănie" , jurnalistul OVIDIU IOANIŢOAIA prezintă realitatea, dureroasă, a slabei administrări a Stadionului Ion Oblemenco din Craiova, 
"Astfel am aflat că pe parcursul anului 2019 arena respectivă, despre care vă reamintesc că a fost inaugurată în noiembrie 2017, că are 31.000 de locuri și a costat 60 de milioane euro, a produs venituri de 1.171.618 lei, conform scrisorii asumate de primarul Mihail Genoiu și secretarul general Nicoleta Miulescu pe 23 martie ac." a scris jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia.

"Pierderile s-au strâns, precizează semnatarii, și din pricină că în intervalul mai-iulie nu s-au desfășurat competiții. S-a schimbat suprafața de joc. În condițiile în care nu s-au găsit persoane dispuse să închirieze hotelul, restaurantul și cafeneaua din incinta stadionului („s-au scos de 4 ori la licitație, dar nu s-a prezentat niciun ofertant”), cheltuielile efectuate au atins 5.405.898 lei în 2019. De unde, lesne de calculat, o pierdere cifrată la 4.234.280 lei. Aproape 900.000 de euro, proveniți din buzunarul contribuabililor, obligați să suporte o sumă importantă pentru întreținerea arenei din Lunca Jiului" continuă Ioanițoaia.

Și pentru că nu există efect fără cauze, autorul găsește și răspunsuri la situația prezentată " ... aici intră în discuție și altceva, statutul să-i zic original al stadionului, unul imposibil de înțeles și greu de acceptat. Conform căruia, n-o să vă vină că credeți!, „Ion Oblemenco” are voie să găzduiască numai meciuri de Liga 1, ale Cupei României de la 16-imi în sus și ale naționalei, atât și nimic în plus. Trebuie spus că niciun alt stadion din țară nu e legat de asemenea clauze, de unde și întrebarea, legitimă, de ce s-a recurs la ele în Bănie?

Răspuns: pentru ca trupa alb-albastră să se bucure de exclusivitate, iar U Craiova 1948, echipa lui Adrian Mititelu, să nu cumva să poată juca vreodată acolo!" este concluzia autorului. 

Și pentru că Adrian Mititelu și suporterii echipei FCUCraiova 1948, duc o adevărată luptă de ani de zile pentru a avea acces pe Ion Oblemenco,  patronul echipei din liga a treia reacționează și pune gaz pe foc :"
 Craiovenii plătesc 4 milioane de lei pe an pentru a susține  societatea lui Rotaru,autobotezata Universitatea Craiova!" a postat Mititelu pe pagina personală de facebook.

Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

preview

Meniul Zilei in Craiova

Comanda ... pizza, salata, paste, sandwichuri la domiciliu

Evenimente in Craiova

Gaseste-ne pe facebook

Analitycs

 

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Fotbal»Un mister rezolvat. Vezi care sunt costurile de întreținere ale Stadionului Ion Oblemenco

Cauta categorie