PNL Craiova: Avem o administrație disfuncțională

Conferința de presă a Partidului Național Liberal, a fost susținută de consilierii locali ai orașului, Marian Vasile și Flavius Sirop, la sediul partidului, unde s-au discutat probleme administrative, probleme ce vor fi puse în discuție și mâine la ședința de consiliu.

A fost abordat un subiect foarte important pentru craioveni, și anume, parcările cu plată. S-a votat un proiect pe această temă, iar parcările cu plată s-ar fi extins din centru, pe Calea București, până la strada Spaniei, fapt ce i-a intrigat pe locatarii din zonele respective. Se pare că, deși a fost aprobat proiectul de câteva luni, primăria Craiova a hotărât să nu demareze lucrările, dar nici să discute acest lucru într-o ședintă de consiliu și să încerce clarificarea situației.

Membrii PNL consideră că  acest proiect nu ar fi trebuit hotărât fără o dezbatere publică și că dezbaterea din octombrie a fost făcuă pentru parcările dintre blocuri, nu așa cum susțin cei din PSD, că s-ar fi dezbătut problema parcărilor cu plată. Această hotărâre, va fi atacata în instanță de catre PNL, aceștia depunând deja o plângere prealabilă la unitatea interna, la care s-a primit și un răspuns.

Ca un alt exemplu de administrație disfuncțională, s-au pus în discuție drumurile cu sens unic. După ce străzile au fost facute cu sens unic, s-au trasat parcări, ca în final să se revină la circulația în ambele sensuri. Marcajele pentru parcări au ramas, acest lucru însemnând că circulăm pe o stradă cu circulație în ambele sensuri, dar pe o singură bandă, pe cealaltă fiind parcate mașini. Un alt subiect important pentru comunitate, a fost cel al termoficării. Aceștia susțin că, deși a fost făcută o așa-zisă strategie, aceasta există doar în teorie. Există idei mărețe în acest sens, cum ar fi reabilitarea sistemului centralizat, dar nu se specifică nimic concret, nu se știe nici măcar ce buget se alocă, ceea ce însemnă ca administrația nu are in plan bine pus la punct în acest sens.

În cadrul ședinței de mâine, 27.06.2019, pe ordinea de zi se vor afla trei puncte cu privire la majorarea salariilor la suma de aproape patru mii de euro, pentru trei directori ai instituțiilor subordonate: SC Piețe și Târguri, Salubritate și RAT. Ca și măsuri impotriva acestui lucru, liberalii, vor propune aceste trei puncte pentru o dezbatere publică, considerând că este dreptul craiovenilor să decidă acest lucru. Ținând seama de serviciile publice oferite de aceste instituții și în funcție de discrepanța enormă existentă între salariul unui director  și ceilalați angajați, comunitatea ar trebui să decidă majorarea salarială.

Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

Meniul Zilei in Craiova

Cumpară Brichete din Resturi Vegetale - Combustibil Solid

Gaseste-ne pe facebook

Analitycs

 

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Politică »PNL Craiova: Avem o administrație disfuncțională

Cauta categorie