Ramane cum am stabilt. ALDE nu pleaca de la guvernare

ALDE, partidul lui Tăriceanu, rămâne la guvernare, sunt concluziile după o întâlnire între premierul Viorica Dăncilă și șeful Senatului care a avut loc miercuri la Vila Lac.

PSD a comunicat, că cei doi presedinti au stabilit respingerea proiectului privind amnistia și grațierea. 

De asemenea, în urma întâlnirii s-a decis să se meargă pe varianta remanierii Guvernului, și nu pe cea a restructurării.

”Astăzi a avut loc o nouă ședință a coaliției de guvernare PSD-ALDE, o discuție care a vizat atât componenta politică a alianței, cât și pe cea guvernamentală. În cadrul discuției de astăzi, am abordat tema funcțiilor vacante în guvern, precum și sesiunea parlamentară extraordinară, în cadrul căreia vom respinge proiectul de lege privind amnistia și grațierea.În săptămâna care urmează, ne vom reuni pentru analiza unui amplu set de măsuri care privesc actul de guvernare asumat și agenda publică”, arată comunicatul PSD.

 

Discuțiile dintre cei doi lideri ai Coaliției de guvernare, Dăncilă și Tăriceanu, au avut loc în contextul în care ALDE a amenințat cu ieșirea de la guvernare dacă premierul Dăncilă nu vine cu un nou program politic și cu o restructurare a Guvernului. 

Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

preview

Meniul Zilei in Craiova

Comanda ... pizza, salata, paste, sandwichuri la domiciliu

Evenimente in Craiova

Gaseste-ne pe facebook

Analitycs

 

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Politică »Ramane cum am stabilt. ALDE nu pleaca de la guvernare

Cauta categorie