BUGET 2017. Bani mai putini la pentru Educatie, Interne, Aparare si servicii secrete

In proiectul de buget pentru 2017 Guvernul Sorin Grindeanu a redus, fata de 2016, fondurile alocate Apararii, Educatiei, Internelor si serviciile speciale, dar a majorat bugetele pentru asistenta sociala, Agricultura sau Transporturi, ultimele aproape exclusiv pe baza estimarii absorbtiei de fonduri europene, arata News.ro. Proiectul de buget pe acest an aloca pentru Administratia Prezidentiala 46,3 milioane lei, cu 4% mai putin fata de 2016. Principalele scaderi sunt la cheltuielile de capital (investitii), unde fondurile se reduc cu 40%. De asemenea, presedintele Klaus Iohannis va avea la dispozitie cu 1,9% mai putini bani pentru deplasari, iar fondurile pentru protocol scad cu 15,6%.

Odata cu scaderea numarului de parlamentari s-au redus semnificativ si bugetele celor doua camere parlamentare. Astfel, bugetul Senatului se reduce in 2017 cu 16,8%, la 122,2 milioane lei, in timp ce Camera Deputatilor are un buget de 266,5 milioane lei, cu 13% mai mic fata de 2016.

Totusi, noul presedinte al Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, primeste un fond la dispozitia sa de 205.000 lei, mai mare cu 17,8% fata de cel din 2016, prevede proiectul de buget elaborat de Guvern.

 

ADVERTISING
 

SUME MAI MICI PENTRU APARARE SI INTERNE

Dintre ministere, cea mai mare scadere ca valoare este inregistrata de Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, condus de vicepremierul Sevil Shhaideh, cu un buget total de 7,1 miliarde lei, in scadere cu 14,5% fata de nivelul din 2016. Totusi, ministerul actual uneste doua ministere din Guvernul precedent.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe are un buget de 763,7 milioane lei, mai mic cu 2,3%, in timp ce Ministerul Apararii Nationale are alocat un buget de 11,02 miliarde lei, mai mic cu 2,2% si echivalent cu 1,35% din produsul intern brut (PIB) estimat pentru acest an, desi PSD s-a angajat sa aloce 2% din PIB in acest an. Banii pentru uniformele militarilor scad cu 17%, iar sumele destinate pieselor de schimb  - cu 49%.

La Ministerul Afacerilor Interne, bugetul pentru 2017 este de 11,18 miliarde lei, in scadere cu 4,3% fata de nivelul estimat pentru 2016, in conditiile in care sumele pentru uniforme se reduc cu 6,5%.

Alte ministere care primesc fonduri mai mici in 20167 sunt  Ministerul Educatiei Nationale (8,24 miliarde lei, -7,9%), Ministerul Tineretului si Sportului, (410,9 milioane lei, -9,2%), Ministerul Energiei (466,9 milioane lei, -31,1%, ca urmare a reducerii subventiilor cu 72%).

BANI MAI MULTI PENTRU CHELTUIELI SOCIALE, AGRICULTURA SI TRANSPORTURI

La polul opus, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale are cea mai mare crestere ca valoare a bugetului, la 17,3 miliarde lei, nivel cu 83,4% mai mare fata de 2016, in principal ca urmare a efectuarii in 2017 a unor plati din anii precedenti si recuperate in anul curent la buget. La acest capitol bugetar, cheltuielile sunt de 17 miliarde lei, mai mari cu 144,6% fata de nivelul din 2016.

De asemenea, Ministerul Muncii si Justitiei Sociale are cel mai mare buget, de 36,7 miliarde lei, in crestere cu 2,5% fata de nivelul din 2016, in special ca urmare a majorarii pensiilor si a unor alocatii sociale.

Ministerul Transporturilor are unul dintre cele mai mari bugete, de 13,76 miliarde lei, in crestere cu 60,3% fata de nivelul preliminat pentru 2016, insa nivelul fondurilor depinde de absortia de bani europeni, in conditiile in care pentru proiecte cu finantare din fonduri UE sunt alocate 8,3 miliarde lei, cu 177% mai mult fata de anul trecut.

De asemenea, Ministerul Finantelor Publice are un buget de 3,46 miliarde lei, in crestere cu 2,8%, Ministerul Justitiei - 3,15 miliarde lei (+3,3%), Ministerul Mediului - 491,2 miliarde lei (+23,3%), Ministerul Sanatatii - 7,74 miliarde lei (+6%), Ministerul Culturii si Identitatii Nationale - 766,2 milioane lei (+51,2%), Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale - 610,3 milioane lei (+2.209% - fondurile europene cresc de 50 de ori), iar Ministerul Economiei - 302,2 milioane lei (+65,2%).

Guvernul a alocat bugete generoase si ministerelor nou-create: Ministerul Turismului (80 milioane lei, +63,6%), Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (778,3 milioane lei, +347%), Ministerul Cercetarii si Inovarii (27,4 milioane lei +225%), Ministerul Apelor si Padurilor (17,6 milioane lei, +91,5%), Ministerul Pentru Relatia cu Parlamentul (7,3 milioane lei, +18,3%) si Ministerul pentru Romanii de Pretutindeni (19,2 milioane lei, +37,5%).

Ministerul Consultarii Publice si Dialogului Social, infiintat de Guvernul Ciolos si pastrat de actualul guvern, cu o denumire usor modificata,  are in 2017 un buget majorat cu 158%, la 11,7 milioane lei.

In schimb, Guvernul a taiat cu 7,9% bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG), la 838,6 milioane lei.

Cea mai mare scadere este la fondurile alocate pentru sustinerea cultelor , de sase ori, de la 120 milioane lei in 2016 la 20 milioane lei in 2017.

In schimb, fondul prim-ministrului, aflat la SGG, creste cu 60%, la 500.000 lei, fata de sumele avute la dispozitie de fostul premier in 2016.

Bugetul din 2017 este afectat de cheltuielile mai mari cu datoria statului. Astfel, Ministerul Finantelor are, la capitolul Actiuni Generale, cheltuieli de 21,73 miliarde lei, in crestere cu 7,7% fata de 2016, in conditiile in care va plati doar pentru dobanzi 10,97 miliarde lei in acest an, cu 16,6% mai mult fata de 2016.

De asemenea, 7,05 miliarde lei reprezinta contributia Romaniei la bugetul UE, cu 6,1%  mai mult fata de 2016, iar 2,3 miliarde lei reprezinta rambursari de credite.

BANI MAI MULTI PENTRU JUSTITIE, DAR MAI PUTINI PENTRU ANI SI PROTECTIA CONCURENTEI

La capitolul cheltuieli cu Justitia, fondurile cresc la Ministerul Public cu 18,5%, la 1,036 miliarde lei, in conditiile in care cheltuielile de capital cresc cu cu 140%, Inalta Curte de Casatie si Justitie primeste 99,5 milioane lei (+21,3%), Curtea Constitutionala - 19,7 milioane lei (+1,9%), iar Consiliul Legislativ - 8,7 milioane lei (+1,8%).

Consiliul Superior al Magistraturii are prevazut un buget de 133,1 milioane lei, in crestere cu 17,5%.

De asemenea, Curtea de Conturi are un buget majorat cu 6,9%, la 253,7 milioane lei, iar Avocatul Poporului primeste 15,16 milioane lei, in crestere cu 9,7%.

In schimb, Consiliul Concurentei are alocat un buget de 2,84 milioane lei, in scadere cu 17,4% fata de 2016, iar Agentia Nationala de Integritate (ANI) - 21,7 milioane lei, cu 26% mai putin.

BANI MAI PUTINI LA SERVICII, CU EXCEPTIA SRI

La serviciile speciale, singura institutie cu bugetul mentinut este Serviciul Roman de Informatii, care primeste 1,9 miliarde lei in 2017, cu 0,9% mai mult fata de 2016.

In schimb, Serviciul de Informatii Externe are un buget de 247,06 milioane lei, in scadere cu 10,6%, pe fondul reducerii la jumatate a cheltuielilor de capital, Serviciul de Protectie si Paza  primeste 156,5 milioane lei (-9,2%), iar Serviciul de Telecomunicatii Speciale - 270,1 milioane lei (-8,1%).

GUVERNUL PLATESTE DATORIILE TVR

Dintre celelalte institutii, principala modificare este la bugetul Societatii Romane de Televiziune (TVR), care primeste 950 milioane lei, cu 662% mai mult fata de 2016, cand bugetul institutiei a fost de 124,7 milioane lei.

Cea mai mare majorare este la plati efectuate in anii precedenti si achitate in acest an, capitol prin care se platesc datoriile din anii trecuti.

De asemenea, Societatea Romana de Radiodifuziune are un buget de 383 milioane lei, aproape dublu (+98,6%) fata de 2016.

Celelalte institutii au bugete cu modificari mai putin importante fata de 2016: Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) - 15,85 milioane lei (+3,15%),  Consiliul National al Audiovizualului (CNA) - 9,85 milioane lei (+3,2%), Academia Romana - 386,4 milioane lei (+2,1%), ANSVSA - 693,8 milioane lei (+8,7%), Secretariatul de Stat pentru Recunoasterea Meritelor Luptatorilor Anticomunisti in perioada 1945-1989 - 2 milioane lei (-2,2%), Oficiul National de Prevenire si Combaterea Spalarii Banilor - 14,8 milioane lei (+6,6%), Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat (ORNISS) - 10,2 milioane lei (+2,2%), Consiliul National pentru Combaterea Discriminarrii - 5,3 milioane lei (-8,2%), Agerpres - 21,8 milioane lei (+7,2%), Institutul Cultural Roman (ICR) - 36,45 milioane lei (+4,2%), Autoritatea Electorala Permananta - 19,2 milioane lei (-7,7%), Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal - 4,58 milioane lei (-3,8%) Consiliul Economic si Social - 7,88 milioane lei (+69,2%), Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor - 10,98 milioane lei (-0,8%), Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - 18,6 milioane lei (+3,1%), Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) - 18,8 milioane lei (+3,2%), Academia Oamenilor de Stiinta din Romania - 7,25 milioane lei (+1,2%) si Consiliul de Monitorizare a Implementarii Conventiei - 2,4 milioane lei (+141%).

Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

preview

Meniul Zilei in Craiova

Comanda ... pizza, salata, paste, sandwichuri la domiciliu

Evenimente in Craiova

Gaseste-ne pe facebook

Analitycs

 

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Politică »BUGET 2017. Bani mai putini la pentru Educatie, Interne, Aparare si servicii secrete

Cauta categorie